Te-ai adăpostit în peștera inimii mele
Și ca să nu te văd ai pus perdele;
Noaptea, rătăcind bezmetic, m-am lovit de ele și m-am rănit
Dar durerea era cântec și-am zâmbit.

Cântecul s-a strâns în două văpăi- ochii tăi.
Cugetări reci umblau să le stingă,
Altele dulci să le aprindă;
Într-un sfârșit, am dat perdelele la o parte-
Nimeni.

Te-am regăsit pe alte văi, pe cărări știute
Încă ne ținem de mână, trăind vrute și nevrute;
Un cântec neclar s-a stins undeva
Ca o efemeridă.

Încă mai caut să-mi umplu golul din inimă.