| SOARE

Din fiecare rază-a ta a apărut un om,
căci tu, de fapt, izvorul vieții ești,
iar noi cu toții suntem fiii Soarelui,
deși ni-s tălpile încleiate de globul mișcător,
deși ni-i trupul plumb cu aripi de lumină!...
Cât de folositoare ne-ar fi acum brațele tale de foc !
Cât de puternici ne simțim prin suflul tău
izvorât din fotosferă, cromosferă, din coroană sau din nucleu
și cât de mândri ne simțim de toată strălucirea ta
dăruită de miliardul gradelor Kelvin
ori de flamele tale mișcătoare ce pot topi tot răul!
Dar tălpile de plumb ni-s înglodate-n gravitații,
păstrând totuși nădejdea-n aripile tale-nflăcărate,
pe care ni le-ai dat din începuturi.
Noi ne-am jurat pe strălucirile tale orbitoare
ca trupul greu să ni-l prefacem în lumină,
ca să putem zbura spre Creatorul tău
din care tu ești doar o scânteioară !
Și-atunci vom trece
chiar prin marele-ți furnal de Ni-Fe-Si-Ma,
aprins de heliul uriaș din tine
extras din hidrogenul ce pare inepuizabil, deși este.
Dar, iată: acum pari încă tânăr
ca un flăcău de 25 de primăveri,
și ca orice tinerel, ai și tu petele tale
care vor crește tot mai mult,
încât, peste milenii, vei îmbătrâni
și vei ajunge o mare stea umflată, colorată-n roșu,
apoi te vei zgârci într-o muribundă piticuță albă ce va exploda
și-atunci îți vei ucide puii, Pământul fiind primul...
Așa va fi, știm sigur, căci un sfârșit au toate!
Însă atunci urmașii noștri nici n-or să-ți vadă moartea,
căci ei, din timp, te vor lăsa în urmă și vor zbura departe
spre-a deveni, la rândul lor, alți sori, poate mai mici,
dar luminând prin cosmos ca și tine-acum...