Răvășit în tăceri
sorb fiecărei clipe
roua trăirilor,
topindu-mă
ca o brumă de toamnă
sub razele unui soare cu dinți.

Răsărit între două anotimpuri
ca o siluetă dezbrăcată de moarte,
pășesc încet
într-o lume cu punți
de culori și lumină.

În zbateri ludice
stoluri de clipe,
inconștient implicate,
petrec zilele spre niciunde,
între cele două veșnicii,
trecându-mă odată cu ele
ca o lunecare de luntre
peste momentul unui nou răsărit.

Într-o noaptea fără umbre,
ca într-un ultim refugiu,
adormii, într-un somn treaz,
căutându-mă.