În noaptea asta voi striga mai tare,
Iar simt că mă sufoc de dorul tău,
Și lipsa ta trezindu-se, mă doare,
O simți doar tu și poate Dumnezeu.

Apoi o-mbrac cu o culoare-albastră,
Și o hrănesc cu muguri de dorinți,
Și ca o pasăre din cuibul gurii arsă,
Îi dau să bea un foc de rugăminți.

Și o învăț cu vocea mea să zboare,
Până la pragul tău și chiar mai sus,
S-o simți ca legănatul pe picioare,
Cum l-adormeam pe cruce, pe Isus.

Căci doar așa ai să m-auzi, iubito,
De-atâta dor mi-e strigătul mâhnit,
Și-ntinde iarăși mâna,-ndrăgostito,
Abisul nostru-acum a-mbătrânit.

Trezește marea să-ți sărute malul,
Doar ea cunoaște taina nepătrunsă,
Și sub privirea ta să-ți cânte valul,
Ca o vioară-n visul meu ascunsă.