VIAȚA



Viața a îngenunchiat in fața mea
să-și ceară iertare că nu prea m-a iubit
mai ales în ultimii ani, de când ea
s-a-mpletit cu alții și m-a aiurit.

Am luat-o-n brațe, stânjenit de stare
și am mângâiat-o să nu mai suspine,
i-am dat un Campari și-o cafea mai tare
și o poezie scrisă pentru tine.

A zâmbit tristă și n-a mai scâncit
cum făceam și eu când m-a zămislit.
Suntem într-o barcă și ea a cârmit
către visu-n care eu te-am întâlnit.

Viața-mi stă acum oglindă-n cale,
ne privim tăcuți, dar o-ntrebare
parcă-i bolovan pornit la vale:
cât mai fi-vom pe-o cărare?