Cântu-i va fi de privighetoare...

mireasma dimineților luminii îi face inel,
soarele își varsă focul prin el.

În văzul său verdele își soarbe seva,
apele își caută fiecare cursul,
drumurile le urmăresc până-n câmpie unde se despart.

Ridică privirea, cheamă cu ochii îndepărtate orizonturi,
lasă-n pustiu nisipul și vântul,
pune-n inimi macii fulgerați de somn
și somnul va împlini vise în forme de păsări.

Aruncă cu bani-n fântâni și izvorăște norocul,
se naște bucuria ideii care se întrupează,
zvonuri de cuvinte se desfac din iubire
și plăcerea sărută carnea înflorită.

Piatra care se zidește pe sine-n cântec
are dimineți cu privighetori.