În primăvara aceasta
ochiul pătrat al câmpiei
înalță zmeie.
Noaptea, prin vii, singurătatea
cântă din toate fluierele vieții.
Greieri, înfipți în anotimpuri
ca într-un pian dezacordat,
risipesc timp.

Dragostea este cubul perfect.Are tot atâtea fețe câte stele
au mările lumii.
Cal sticlos,
inima mea verde-nesfârșit
zboară cu aripi de aer.

Se vor limpezii duzii, vor înfrunzii
cuvintele, omizi vor devora cerul.