sub luna care sincerul argint e
aleargă raze bând a lor copită
un demon vinde rouă spre ispită
și omul se întoarce la sorginte.
iar vrerea lumii e în noi topită
urcând spre strămoșeștile-oseminte
nu e răgaz de șoaptă ori cuvinte
de caii albi în toate-a mea iubită.
se dau pomeni spre îmbunarea Morții
să nu mai ia din tineri câte-oleacă,
să-și releveze linurile sorții.
un trup de înger din fiirea-mi pleacă
și-aplec și eu ulcior din malul torții
tot așteptând regretele să treacă