Lumina, ca să nu aibe ochiul ce-mi reproșa,
aerul, briza mării lunecând duios
pe coridoarele cu alveole către sufletul meu,
păsările, ecou al grădinii Edenului în ureche,
fragii, desfătarea cerului gurii mele,
iar chipul tău, iubita mea,
înveșmântat în aureola de carne și piele,
îmi dă un sens buzelor,
brațelor
și existenței mele.

Lumina îngerilor s-a pogorât azi în candelele întunecate
și a permis ochilor înfundați în tristeți
să vadă divinul în chipul oarecare,
de lângă noi...

1 mai 2016