Ca o călăuză
îmi traversează prin memorie
firul de mătase roșie al poeziei

înfășurându-se după suflet.

Unde să caut măreția în cuvinte
când curg peste mine în valuri.

Știu numai drumul metaforei,
genele care-i deschid ochii luminii.

Și cum să le zidesc în templu
în care să răsune pricesne celeste
cântate de îngeri?

Mă umplu pe interior cu aureole de miere
și tot ce simt pentru semeni este iertare.

Am rolul să pun în urne alfabetul fierbinte,
frumosul să capete contur de principe
uns al lui Dumnezeu,

Un regat să-mi fac din poeme.