dacă o să privești cu atenție
vei vedea un acoperiș roșu
ce răsare din cumpăna dealurilor
acolo
locuiește o femeie
în casa ei miroase mereu a lumină

n-am fost s-o văd niciodată
dar îi mai scriu uneori
când plouă, se așază lângă fereastra deschisă
și-mi ascultă scrisoarea, picătură cu picătură
atunci simt că mă vede și zâmbesc
ea scoate mâinile pe fereastră
să le sărut
apoi iese afară
își trece degetele prin iarba umedă
și-mi pictează ochii pe scoarța vreunui copac
mari, încăpători
cât să-și ascundă tot restul vieții în ei