pe-obraz îți crește-o lacrimă de sare
ci bună de-a o pune în bucate
lumina ta invoc pe apucate
da-n spaime veșnicia tot tresare.

pe căi de iad tăcerile-s truncate
și norii grei au stins mărețul soare
albite gânduri cad ca în ninsoare
dar asta-i, zarurile-s aruncate.

nectar de trup șezând în pantomimă,
nici bachus nu umple-al meu gâtlej,
doar adâncit în frica de o rimă.

scobesc dantura vieții c-un gătej
și nedreptatea falnic ne suprimă
la cel dintâi al Vocilor prilej