S-a ridicat un vis s-admire cerul
Dar a trecut prin el necunoscut,
Bolta tăcerii a străpuns ca fierul
Și s-a pierdut, ca dorul în trecut.

E gândul dus pe țărm cu marea,
Și-i sfătuiește pașii dezghețați,
Cu valurile-i șterge așteptarea,
Să nu-i simtă iubirea supărați.

Eu am căzut Copilă, într-o vară,
Din versul recitat de gura mea,
Bătea un rece vânt, ca o povară,
Și focul mi-ai aprins cu mana ta.

De-atuncea arde dorul in odaie,
Și dragostea în mângâierea lui,
Văd luna la fereastră fără straie,
Se încălzește-n ochii tăi căprui.

Și au murit, tare de mult, și sfinții.
Pe cer au renăscut de multe ori,
Și focul nostru arde-n ochii minții,
Ca-ndrăgostitul câmpului de flori.