Despre unii oameni se scrie,
Despre unii oameni se cântă,
Mâhnirea, firește, rescrie
De oameni ce necuvântă.

‘Năuntrul meu bate-n metal,
Ducându-mi spre sine-un afront,
Prea ascuțit și poate letal,
Din refrenul călugăr și ciont.

Aș vrea să particip cu pietre
La ce suntem noi – un complot – ,
Dar prin noroi, suntem o luntre
De gânduri, ce stau lângă cot.

Absurdă e lumea cu tine,
Absurd e și strigătul mut,
Care se pierde peste coline,
Þinând amintirile scut.

Ce strict e prezentul, se pare,
Cu noi și cu tot ce-i al tău,
Strict este totul când moare,
Părerile sunt prea de rău.

Se-mbată cu tine copiii
Din noi, care cred în povești,
Se-mbată cu tine și viii,
Din tot ce ești... Nu mai ești...

28 mai 2016, Constanța