Și nu mai aștept ca să apari,
m-am consolat cu spațiul și distanța.
Glasul tău la orele târzii s-a stins.
Amintirea vie a îmbrățișărilor tale mă sfâșie.
Mâinile noastre s-au înecat în abis,
iar vocile noastre sunt mute.
Întregul nostru e fără vlagă,
așteaptă miile de secunde să se scurgă,
să te uite...

Pustiu tărâm am cunoscut.
Hoinăritul în neantul nepăsării,
vâslește azi din ce în ce tot mai departe.
Despre mine,
despre tine,
Constantă rece,
dulce amăgire.