S-a stins vioara, ca o clipă,
În viața asta-a-nvins abisul,
Nu pot cânta doar cu-o aripă!
Tăcere cer! E mort arcușul!

Milos, un val îmi șterge urma
Să nu mai pot să mă găsesc,
Pe stânci rămâne ruptă cârma
Și visul mi-l călugăresc.

În fața mea un gol se-ntinde,
Îl simt cu mâna, fără frică,
Aprinde șoapta versuri blânde
Scrise așa, doar cu-o aripă.

Și chem din mine tot curajul,
În ochi să pot să mă privesc,
Să pară-apoi că-mi iau bagajul,
Strâng pumul gol, să nu roșesc.

Eu sunt un țărm ce își așteaptă
Dreptul la apa Marei Vieți,
Căci în vulcan durerea-i coaptă
Și timpu-i plin de bătrâneți.

Iubirea, bâjbâind cu mâna,
Îmi lasă viața ca răspuns
Și iar se-nalță-n zbor țărâna,
Cu două aripi, pe ascuns.