Iubito nopțile mele se joacă cu stelele
de pe fața lunii munții își cer plecarea
undeva pe pământ unde triumfă rațiunea,
ochii tăi privesc poetic acest demers
cu speranța că se comprimă distanțele
și timpul trece uniform prin singurătate.

Nu există porți închise sosirii
tot ce se întâmplă acum în genunchi
se ridică ca o ceață de pe văile adânci,
orice vor crede pământenii curioși
posibilul întâlnirii altor ființe deosebite
lasă deschisă fereastra de mătase a cosmosului,
călătoriei pe axa gândului revoluționar
unde Dumnezeu coboară cu pacea sa.

Nimic mai simplu decât nerăbdarea întâlnirii
geometria biologică a visului împlinit,
poezia scrisă pe coala albă a iluminării
unde cuvintele pun urechea la orice întâmplare
cu mașinăria visătoare a timpului,
în măsurare, ceasurile se reglează singure.