l-am privit pe om
cum dezlega tâmplele unui cireș
cu gura căscată fura frumusețile
le mesteca grăbit
scria un poem al verii
strecurat printre primăveri
iluziile atârnau de ramuri
iar frunzele arse de secetă
creșteau în irișii lui la loc
reîmplinindu-l
el stătea pitit după inelul al șaptelea
ridicând pleoapele grele de gânduri nerostite
trunchiul cireșului îl primea
ca pe insecta aceea tulburată
de propria-i naștere

11 august 2016