frica, de astăzi, m-a lăsat și am ieșit incult pe stradă
printre mine și tine, vorba să stea, ochiul ar vrea, s-ar bucura
pereții școlilor se trandafireau, îmboboceau, înviau
umbre de istorie m-au hăituit pe la colțul străzii
cereau taxă de protecție și înjurau călătorii
în trecere, invariabil, ridicam capul spre cer, spre nori
complici treceam pe lângă câte unul snopit de vlăjganii istoriei
și nu din frică dar nici din complicitate scoteam vorbele de acolo
câteva n-au supravețuit, a fost un cutremur sordid
a urmat o ploaie tăcută de lacrimi, uni au plâns cu vorbe alți au plouat cu cerneală
rupeau foaie cu foaie umbrele din cărțile de istorie
dar nu a fost de ajuns să ne întristăm
deodată și literele s-au schimbat, curgeau ca niagara
printre mine și tine, vorba să vrea, ochii de-ar lua, n-ar putea, n-ar dura
amiaza a fost cea mai blândă zi cu noi dormind în visul meu
o mulțime multicoloră de inculți fericiți de aculturali blânzi
un fel de regat al ciupercilor și lichenilor
duci, cardinali, scriitori, poeți, astronomi
anonimi prea anonimi prea zadarnici prea părăsiți
dar nicidecum a fricii și tristeții