m-am înșelat
ceva în mine striga mereu să scriu
și din toate cele lăsate de Dumnezeu
în spatele șorțului acela alb
am găsit câteva taste un creion neascuțit
și o frântură de paranteză

viața mă răsucea pe toate părțile
am zis ho! nu s-a oprit
mintea mi-a luat-o razna. visez și acum că
mă rog în versuri
nu-mi spun poet îmi spun că sunt cea care
se vindecă de multe

una e durerea alta e singurătatea
și alta e frica în care le regăsesc pe toate

cred că nu știu să iubesc și totuși ceva
mișcă în lăuntrul meu
ca un șarpe sau ca o clepsidră plină de pietre
pe care sper că odată
voi reuși să le transform în nisip în apă
sau în aerul pe care am uitat să-l respir
într-un joc ciudat în care
vreau și nu vreau să exist

acolo departe de toate cineva strigă
nu aud dar ascult. nu înțeleg și totuși ceva
în mine strigă și înșiră litere

am umplut fereastra de icoane

umplu pervazul de rugăciuni
cerul adună tot

păsările încă mai pot zbura
iar toamna tot vine

înseamnă că nu greșesc

Anne Marie Bejliu, 1 septembrie 2016