N-am fost cum crezi
acum sunt
și cresc între noapte și zi cu câte un strop,
fierb într-o speranță de fructificare
de teamă să nu rămân sterp
ca un suflet ars.

M-am socotit, am hotărât și am plecat
fără nicio supărare ori ruptură,
vreau să câștig ce n-am avut
și să împart înțelegerea cu inimă
într-un ritm cu care mă îndepărtez
de tinerețea iluziei.

Presat de fiecare clipă până la ultima
a rămas între mine și tine un întreg,
măr ce nu cade.

Mă regăsesc în verbe de lumină,
să te ascult cântând la flaut
în toamnele vârstei.

Și când mă privești pe ascuns
cu o mirare desenată subțire
ochii nu uită,
nu trădează,
noaptea are zel de mireasă.