zidul se crapă în direcție inversă
se leagă piatră de piatră, reconstruire a zidului
ce a fost înainte de bomba cu numărul x44rwr...
si am pierdut șirul, deja nu mă mai gândesc la metalul acela rece și greu
ci la ea cum mă privea cu lumina șui de soare prinsă în păr
aproape zâmbind, aproape tăcând, niciodată întru totul
cred că îi plăcea privirea mea, o prindea, o arunca în aer
ca și cum n-ar putea să privească cerul fără ea și totul s-ar lega
în acuarele și chimicale foto întrepătrunse

noaptea aprindeam lumina și o priveam să fiu sigur că ea,
iar respirația ei abia mișca o șuviță

părul ei, hainele, sângele unor inimi și zâmbete neștiute decât acelui sărut greu de metal cu pământul
se distilau în rotundul de sticlă

(tata îmi ținea capul în palmă, iar eu tremuram ca un fluture prins
de sticla incandescentă cu miros de rășini
iar el nu știu dacă plângea sau râdea, sau fugea
poate că se gândea la băutură, poate la femei sau altceva
dar palma lui era caldă și mirosea a tutun și mă simțeam așa de bine în ea
încât mâna mea ca un tăun îi prindea unghia și o strângea până când degetele păleau
apoi o lăsa și
iar o strângea)

dar tu mă împingi după ce mârâi în lumină
framă după framă pelicula curge iar respingerea ei (lui)
printre cheaguri de sticlă, șuvițe
ca niște coarde expuse anatomic
se descompun

mai lasă-mă, zic (striga)
o secundă