Peste codru trece vântul,
Răsucind un vârf de pin,
Cerul își lăsă veșmântul
Ce a fost cândva senin.

A-mbrăcat înspre pripoare,
Unul gros, încenușat,
Și-a pus ghete în picioare,
Gata-i încotoșmănat!

Fără gând, o frunză moartă,
Ca un soare gălbejit,
Tremurând căzu pe-o poartă,
S-a înfipt și-a scorojit.

Alt văl stropit cu aramă,
S-a desprins din rămurici,
Toamnei i s-a pus năframă,
Ziua-i cât un zgriburici.