Din ochiul cerului, apocalipse,
Mi se strecoară-ncet, încet în gânduri
Lăsându-mă cu mâinile întinse
Și cu tăcerea-nfiptă între rânduri

Sunt eu acela care se întreabă
Și tot acela care își răspunde
De ce mi-e viața o eternă grabă
Și dacă fug, atuncea unde? Unde,

Când jumătate-s foc iar tu ești fumul
Învăluit, care îmi umple ceasul,
Minut după minut și iarăși primul,
Și ultimul și gând zorindu-mi pasul?

Ce boală-i asta, spune-mi tu, că poate,
Intrând în pielea mea pentru o clipă,
Îmi vei simți neliniștile toate
Și sângele ce după tine țipă.