Pe un deal cade-nserarea,
soarele șade-ntr-o rână,
un bătrân albit ca sarea
c-o bătrână mână-n mână
coboară încet drumeagul,
se pornesc spre țintirim,
se închină îi trec pragul
pentru morți, că toți murim.

Le aprind o lumânare,
varsă o lacrimă fierbinte
și-amintesc și la plecare
se îneacă în cuvinte.

Drumul și-l reiau la vale
către satul de pe râu,
nimeni nu le iese-n cale
și pun gândurilor frâu
măsurând cu pașii mici
drumul mare plin de praf
pân’ la casa din chirpici
cu-ntâmplări rămase vraf.

Doar mușcatele-n ferestre
și un cuib de rândunici
sunt a senectuții zestre
ce-i mângâie pe bunici.