m-am înțeles cu vântul să adie
cuvântul să-mi răsune pe deasupra
să se-nfioare-n tine, fată, umbra
pe când te desenez în poezie.

acolo viața să nu-ți fie sumbra
chiar dacă te visez în erezie
căci vine vreme-aceea de trezie
și clipa-n zori de ziuă face tumba.

să știi, mi-e dor și plouă lacrimi multe
interior, pe-al sufletului zid
iar dumnezeu nu e să le asculte.

de grea iubire inima-i rezid
lumini țâșnesc din albe catapulte
dar verbul e o taină, nu-i trezid.