Când dorm alene gânduri
Iar viscolul spulberă sentimente
E semn de noi imbolduri
De a trăi din energii latente.
Când flacăra e la apus
Iar zbuciumul coboară-n trenă
E starea cea a ultimului spus
Căci el războiul surd e dus doar în arenă.
Când stau luceferi la restriște
Iar atmosferă se-ntretaie-n trene
E lucrul ce nu contenește
Să se reinventeze din catrene.
Dar când ea ludica poveste
Cea pornită aievea-n somn
Se-ntreabă de-i un adevăr sau nu mai este
De când mor caii tânărului domn.
Din abolirea de trăiri absurde
La falnica trecere de timp
Te-ntrebi acum oare răspunde
Natura pentru ultimul ei ghimp,
Sau are retardat tot sentimentul
Și răzvrătită-i calea cea
Pe care am clădit trecutul
Dar am trădat voința rea,
Să piară fiara arsă pe jăratec
Iar din ei stropii fumegânzi la vale
Să reclădească ultimul chip lunatec
Ce a fost dat să fie spre visare.