chiar de fiorul aleargă spre zenit
nu mă simt apt de iubirea ta înfiorătoare
mai bine curg cu amurgul spre tăceri
dar și acolo mi te bagi în straie
înlocuindu-mi pielea
cu dogorinde sărutări și parcă
totul e spre nimic...

la vorbă limbile ni se bifurcaseră
șarpele pândea din spatele gurilor
rostirea păcatului

inițial citeam frunze de toamnă
desfigurând senzația de verde,
cuprinsul de arbori goi făcea promenadă
în sensul în care proximitatea vidului
ne îmbrăca...