agonizând gândiri din lăzi de zestre
pășesc spre nicăieri pe drum de vise
la pieptul nopții cânt tăceri promise
spre tine tai potecă la ferestre.

&

e ilegal să simți așa - îmi zise
cel purtător de flamure terestre;
răspund: pe unde-altundeva, maestre?...
și-n clipă răsuflarea-mi interzise.

&

iar tu stăteai pe un picior de foame
de carnea cea de om; doar ești femeie
și tânără, cu doruri să-ți exclame...
da'n fața mea la gură te încheie,
mă trec fiori, tăiș al vorbei lame,
iubito, animal și dumnezee...