Ești dăruit din cazna migăloasă
A timpului cu chipul tău frumos,
Dar mai apoi tot el – tiranul – o să
Îți surpe-al frumuseților prinos,
Căci timpul schimbă fiecare vara,
Răpindu-i frunzele, într-o hidoasă
Eternă iarnă și-o ruină goală
Și ninsă-n locu-i pretutindeni lasă.
De n-ai să-ți ții prin distilări în sticlă
Trecutul prizonier, nici frumusețea
Nici forță și-amintirea lui, nimică
N-o să-ți rămână; însă de o să-ngheți-a
Juniei tale gingașă esență,
Chiar de n-oi fi, îți vom simți prezența.

Sonnet V by William Shakespeare

Those hours, that with gentle work did frame
The lovely gaze where every eye doth dwell,
Will play the tyrants to the very same
And that unfair which fairly doth excel;
For never-resting time leads summer on
To hideous winter, and confounds him there;
Sap checked with frost, and lusty leaves quite gone,
Beauty o'er-snowed and bareness every where:
Then were not summer's distillation left,
A liquid prisoner pent in walls of glass,
Beauty's effect with beauty were bereft,
Nor it, nor no remembrance what it was:
But flowers distilled, though they with winter meet,
Leese but their show; their substance still lives sweet.