Nepricepîndu-se la cizme,
O Loredană de poveste
Mă tot împinge așa la pizme,
Eu, Vasilică, -care este !

Cînd am furat-o parcă toată,
Nici nu mai știu cît de-mbrăcată,
Era cumplit de-nverșunată,
Spunîndu-mi: „Vreau doar măritată!”

Eu, Vasilică, -care este,
I-am spus că domnul Niculaie,
Nu stă degeaba noaptea-n ploaie,
Și tre’ să-i dau că o-ntărește

Ea, are numai una-n gînd,
Să dea la șoricei telenovela,
De parcă ea, Hose și Manuela,
Mănîncă dragostea pe pâine, la un rînd.

Acuma, ce să zic… cînd ne-am luat,
Îmi promitea, căci mintea-i era-n pat,
De toate cele, cum că e mai bine,
Să fiu om muncitor și ea, mă ține.

O gospodină, harnică, aleasă,
La cratiță zicea că e crăiasă,
Și nici nu bănuiam că-n casă vine,
Să-mi lustruiască cizma, un evreu de bine!

Cînd îi făcea atare declarații,
Cum, că românu-i chior la dedicații,
Și are el un paloș Niculaie,
Ce tot separă textele de zoaie.

Soața rămasă mută, fără carte,
Mă tot sărea la masa de iahnie,
Crezînd că viața-i ca o cumetrie,
Și calu-i dus cu ea în altă parte.

Îmi reproșează de liceu anume,
Făcîndu-mă „miner de patru clase”
Ea, doamnă e și eu, sunt plin de spume,
De parcă cu liceul se luase!

Dar nu-i nimic, că-i fac un puradel,
Îi prind evreul și-i pun un cercel
În nas, așa să grohăie ca porcul,
Și-o să-mi lucească cizma și norocul!