Atâta râs și atâta mocherie ca de mocan cu papuci nepotriviți trecuți prin case străine
care nu știe a zice “nu știu ce e” și nu știu în schimb scuipă zidurile care se surpă
surpase-vor Doamne? Nu, nu se vor surpa, cei care scuipă vor scuipa cu vițici
până se va lăsa întunericul
și dintr-odată se va arăta *și aici vor fi mocherii de mocani în papuci foarte galbeni
odată se va arăta luntrea, și cine știe
cât de albă va fi, dar va străluci ca niciuna
cine știe pe care scară o va lăsa îngerul bun să se coboarea, ca să urce prostimea
mocanii vor merge atunci să cumpere pește, dar banii lor plin de ocară
nu vor ajunge nici măcar ca să îmi apăr, Doamne, luntrea. Dar luntrea aceea
care nu-i a mea
va ajunge, cu îngerii, la liman