Când noaptea se spăla pe fața de întuneric
și inima ta era înfiptă într-o săgeată
eram plecat în armată,
ai tăi mă vedeau ca pe un soldat inamic
care le fură teritoriul.

Mă priveam în oglindă și nu știam ce să spun,
eram același vlăjgan cotropit de frumos
dar nu mărturiseam nimic,
purtam în raniță dezamăgirea
că nu pot fi cuceritorul tău.

Lucrul acesta nu s-a întâmplat,
am fost lăsat la vatră,
să nuntesc până astăzi.