Prin ochii din șoim vedeam în Oracol cum s-au întâmplat
toate drumurile dorului. Un cer înnorat
peste câmpul nostru
peste comandantul îngenucheat. Trâmbițe
și săgeți, lănci și scuturi.
Noi nu puteam răbda victoria. Mângâiam nămolul
plin de puf, urma mea de cer
drumul nu va mai
fi.
Prin ochii din mine coboram panta cerului. Nu!
Lupta asta mă obosește. Cu fiecare arteziană
din mine ieșea
un gând din față. Un tânăr vioi
cu arcul plecat
la vânătoare de cerbi;
de aici nu mai știu
de ce șoimul a zburat prea înalt să mai coboare
în cerul meu plin
cu fulgi cleioși
dar prin mine trecea victoria comandantului cetății.
Prin mine se topeau drumurile cerului.