Tu nu știi că eu am ascuns viorile.
Locul acela unde obișnuiam să merg prin zăpadă
și soarele se făcea un ghem de căldură
în mâna ta.
Mă iubești în gol și golul din mine
te atinge mai tainic decât un poem.
Un gând de întunecare îmi lunecă printre
rătăciri și visuri.
Te ating în oglindă și viața mi se pare o scăpare decentă.
Mă dezleg de tine
sângele meu
precum visul din timpul somnului își ia rămas bun
și nimeni nu îndrăznește să deschidă ochiul
în adâncime.

Poate n-aș fi știut dacă inima ta a ajuns în
luntrea adâncurilor sau a rămas acolo cântând
nisipurilor albe.