Un trup atât de bine cusut, spunea mama,
merită o rochie cu un suflet cât cupola bisericii!
Să șadă tot satul la poarta nasturilor,
minunându-se de roua despicată!
Dar ea, sărmana, căutând povestea biblică în fiecare pas al meu
îmi prindea , fără să știe, blestemele lumii în parul nepăcătos.
Să fii frumoasă! Să fii deșteaptă! Să plângă lumea după tine când te-oi duce!
Așa îmi zicea în fiecare dimineață, înainte să alerg soarele desculț de atâta copilărie.
O minte atât de bine țesută, ca urzeala unor intrigi istorice,
merită cărări către susul frunții lui Dumnezeu!
...și de aceea mă împărtășea mama în fiecare post,
sculându-mă dis de dimineață, înaintea primului cântat de cocoș: de teamă să nu trădez firescul.
De fiecare dată aveam rochia înecată de atât de mult măr proaspăt:culmea rufelor era în livadă.
Pe ochi îmi presăra un sărut în fuga, ca și cum împărtășania nu avea să fie primită fără suflarea ei.
Un copil atât de bun, merită un suflet cât o rochie de mare!!
Cât rochia pe care o păstram doar pentru zilele de sărbătoare.
Când o îmbrăcam știam că sunt vie: asa de multe flori și puțini nasturi nu văzusem niciodată!
O aștept să-mi împletească părul păcătos:
Să fii frumoasă! Să fii deșteaptă!! Și să te plângă lumea când te-oi duce!