M-a născut o mamă vie
și, când a coborât în cer,
rămas singur,
m-a înfiat mama tuturor morților,
că e vâduvă de viață, sărmana.
Grijulie, să nu mă piardă,
m-a învățat să mă apăr de viață
că ar fi cam ciudată, chiar nebună,
când mă confruntă cu alții,
că-s rămas orfan de înger,
așa că zi și noapte
e lângă mine și-mi zâmbește
ca o lupoaică maternă în vizuina
săpată sub o cruce
unde mă așteaptă
să-mi albească oasele
cu limba ei de mamă a veșniciei.