calc încet să nu deranjez betonul orașului
mi-aș ascunde fața
panourile publicitare
să nu-mi recunoască rutina


cobor scările stației de metrou
un homeless mângâie clapele acordeonului
sunetele zboară
din sacoul murdar
cu petele de jeg transformate în aripi


o melodie se înfiripă
sunând a noapte tristă intr-o cârciumă veche
unde moartea iși acompaniază mușteriii
la ultimul chef


mâna băgată în buzunar
încleștată pe ultima bancnotă de cinci lei
trage de mine să mă întorc
m-aș întoarce
dar în spatele meu o lume se dărâmă
în mine alta se prăbușește
doar pielea înțepenită de frig
le mai ține împreună