nu mă chema niciodată-n tine,
n-am vreme, asemeni timpului
nu pot pătrunde ca un înger alb
în stăruința cu care vrei să mă-ngenunchi!

nu stărui în amintirea mea,
n-am simțit încă-nsingurarea aspră,
lasă-mă solubil, răsturnat pe zi,
izvorându-mă, din nou ca umbră!

nu-mi lăsa adevărul, nu știu să-alunec,
nici nu mă așteaptă noaptea cu tăișul ei,
doar lasă-mă într-o tihnă adâncă
mușcând încă o dată dintr-o respirație prea lungă!