bahic,
trăiesc în treimea degetelor de cruce pe bust,
ele îmi susțin penița, deasupra de smoguri de cerneală
când scriu pe tine, femeie,
mi se adună drag în hârtie
asupra amintirii, locuiești încă templul din pat,
năucitor absint, îți beau saliva-n sărut
de-mi înzeiesc șoaptele necesare

cu rațiunea cariată de somn,
măseaua-i stricată de aseară,
când am dat cep la următorul butoi

îți cer actele de identitate morală,
trezia putrezește-n țintirimul gândului cu șir
nu beau aer în zori,
conține respirații de floare