strâng la piept
pasărea cuvântului
cu ciocul deschis
își caută puii
îi aud plânsetul
aproape de fereastră
și nu am cum
să-i alin durerea

liliacul sărută aerul
cu florile deschise

corcodușii înfloriți
tremură
privind albul pământului
copiii lor căzuți între a fi
în mocirla
vremurilor de acum
și rod verii și toamnei

printre nămeți
primăvara mai ajunge?
întreabă copilul
cu părul din aurul cenușiu
al metaforelor

pe când primăvară, Doamne?

ne-au înghețat iar sufletele
în tainele izvorului vindecător

bine că el rămâne de neoprit
pentru sufletele rătăcitoare

toate sunt
păsări ale cuvântului tăcut
plin de roua amintirilor
unei vieți normale

Doamne,
mai există primăvară?
mai există vară?
mai există toamnă?

să fi lăsat pe pământ
numai iarna?

primim o nouă definiție
a anotimpurilor:
primăvară învelită în iarnă
...
...
...

Anne Marie Bejliu, 21 aprilie 2017