Am întârziat în anotimpul cucerit,
nu m-a lăsat o femeie să plec,
era insistentă, avea o privire canină
care căuta stăpân,
își pierduse iubirea pe străzi
și orașul amorf îi curgea prin ochi.

Noaptea m-a înfășurat în ierburi de suflet,
să uit de singurătăți și tăceri
și m-a culcat în descântec la sâni.

Vor fi alte zile, îmi spunea,
voi dormi în poemele tale amiaza,
să nu te sperii,
toate clipele o să le adun în sertare
în care o să așezi alte anotimpuri
pe care le clădim într-o catedrală de aer
unde o să trăim fericiți.