Scânteia mea
a fost și văpaie în jerba de artificii a vieții
și-acum, încet se ofilește în cădere lină,
după ce a strălucit pe cerul speranței
purtată oriunde de curenții destinului.
Ca o minusculă cometă atrasă de necunoscut,
mai luminez spre apus, cu ochii spre stele,
până mă voi ciocni, ca un grăunte,
cu infinitul nisipului, din care am plecat
să vizitez câteva decenii.