Din veacuri prinse-ntr-a vâltorii
Neantului nepieritor
Răsai în gându-mi cu fiorii
Ce-i jinduiesc răscolitor.

Ești ne-mplinită împlinirea
De ideal ce-i ireal,
Mănunchi de spini îmi e iubirea
De înger prins într-un prăval

Și cuibărit într-a uitării
De dor, prea-împietrit balsam
Mut mă delas ‘dar disperării
Că ești a mea, dar nu te am.

Din pietre și nisip cu vervă
Te reclădesc fecund altar
Ca să-mi devii din nou Minervă
Reîntrupării-n avatar.

Dar într-a cruzii sorți vestire
De ireal ce-i ideal
Mi te arăți drept plămădire
ÃŽn stea pe cerul boreal.

Nu ai plecat, dar nici venită
În suflet nu te regăsesc,
Îți simt ființa infinită
Cu un hotar nepământesc.