la Dumnezeu acasă-i duh și bine
în sus detot, deasupra chiar de stele
în dulci pierzanii rațiunii mele
și ce secundă de mirare vine...

a lunii raze-s Domnului podele
iar ochiul minții înger îmi devine
în noapte dorm în visul tău albine
sub gene lungi, ca-n veșnicii perdele.

în insomnii gândesc la ce e viața,
distanță până-n rostul demiurg;
pe fruntea cerului, când umbre curg
și-apoi învie-n soare dimineața...

lichefierea clipei din departe
e-un început în dincolo de moarte.