Acolo întotdeauna se împart apele vieții,
a mea face meandre și nu-i bună de băut,
a ta sare peste stânci și-și face loc printre noi
celelalte se duc și se pierd în pustiu.

De multe ori nu-s în apele mele
le sec pe ale tale și le mut cursul
trăiesc într-o permanentă sete de izvoare.

Tara în care mă desfășor are tot felul de stavile
care te așteaptă după fiecare colț,
tot ce se întâmplă e ca într-o moară
de măcinat gânduri.

Trec pe sub poduri, trăiesc sub ele,
n-am niciun orizont numai al meu,
de la lume niciun sprijin
de la mine speranța mereu mutilată
de la tine o dragoste păcătoasă.