așa treceau păsările acelea
ca și cum nimic grav nu s-ar fi petrecut
nici n-avea să se
ne atingeau orbirile
simțeam culori
o bancă albastră
copacul ce se opintea la baza ei
nu știu dacă
noi eram zborul
dacă ele căzuseră
și erau cuminți
cât de cuminte poate fi o vietate
într-un sfârșit de mai
ca-ntr-un final blând de toate
mi-am privit degetele
literele din dedesubturi
erau aproape întregi

un portretist scăpase acuarela
într-un fluviu
într-o pânză necunoscută

am înțeles
cuvintele acestea nu le inventam
pentru mine
nici măcar pentru tine
erau giulgiul ce cândva urma să acopere
o absență
plânsetul lumii