Doi ochi își plâng de milă
Pe-o margine de canapea,
Iar mintea cea senilă,
Nu poate a-i înduioșa.

O inimă se tânguie în silă
Pe-un vag suspin eliberat,
Căci dorul dinspre o copilă,
Acum, se pare că a încetat.

Un suflet temerar, debusolat
De clipe mult prea grele,
Se zbate aprig ca un apucat
În corpul meu, cu oase drept zăbrele.

A mai rămas doar stih-ul de bărbat
Cu goliciunea de versificație fadă,
El se propagă-n vidul mat
Și-n viața tristă, care stă să cadă.


(între)....21/22 mai 2017