Priviri alunecă din paradis
E ultima zvâcnire către tine
Mort el a fost, ca simplu vis
Dar chiar și moartea e de bine.
Copacii plâng de dor și jale
Doar oamenii reînmuguresc
Iubirile se duc la vale
Purtând melancolie și lumesc.
Ce nu e de purtat în suflet
Stă aprig ancorat în dor
Minunile se nasc din cuget
Și amuțesc când simt că mor.
Cu fiecare pas în viață
E unu-n minus către infinit
Mor caii când nu se răsfață
Dar mor și oamenii fără iubit.
În mine se vorbește despre tine
E utima speranță din amurg
În stele e doar rece, dar e bine
Căci ei cocorii plâng un dramaturg.