în templul viitorului se tace
și pruncii nenăscuți oglinzi separă
ca primul țipăt diamant să pară,
cum plod de înger iese din găoace.

iar miez de clipă timpul greu îl cară
adus din os străbun în azi să joace
că e un dor pitit de-o vreme-ncoace
și lacrimile-n ochii tăi secară.

blestemele s-or aduna cât sacul
secunda va fi roabă la imperii
la ceas uitat o rațiune sperii
și gându-i mic, pierit în zări, săracul.

o viață trece, pasăre, ca-n zbor
jeliri în al tăcerilor sobor...